
Suntem una dintre cele mai mari agenții de traduceri din România, clasându-ne în top 10 furnizori de servicii lingvistice din Europa de Est.
Ne place să descoperim povești de succes, pe care să le ajutăm să își extindă impactul pe piețe internaționale. Cu peste 20 de ani de expertiză, oferim traduceri, interpretariat, cursuri de limbi străine și servicii de accesibilizare. Pentru noi, serviciile lingvistice sunt mai mult decât o profesie, facilităm comunicarea companiilor cu piețele, partenerii și comunitățile potrivite.
Misiunea noastră este simplă: să facem compania ta vizibilă și relevantă oriunde în lume. Găsim soluții rapide, eficiente și accesibile pentru fiecare client. Traducem în peste 100 de limbi și suntem partenerul de încredere al unor branduri internaționale. Avem o rețea de peste 2000 de colaboratori profesioniști – traducători autorizați, interpreți, revizori, graficieni și profesori de limbi străine.
Nativi
Echipa noastră numără peste 2000 de colaboratori, traducători nativi din toate colțurile lumii. Ei sunt adevărații eroi, cei care traduc aproape orice combinație lingvistică din lume.
Progres
Am început într-un apartament cu o cameră din Timișoara. Anul trecut, am fost cel mai important furnizor de servicii lingvistice din România și în top 20 în Europa de Est.
Comunitate
Suntem parte a Globalization & Localization Association (GALA), American Translators Association (ATA) și European Language Industries Association (ELIA).
Echipă
Ne-am mărit familia internă la 40 de persoane. Avem departamente prorpii de traducere, revizie, interpretare și project manageri dedicați pentru fiecare client nou sau actual.
2004
Roxana și Florin înființează firma la Timișoara
2005
Semnăm primul contract cu o companie multinațională
2006
Participăm la prima conferință internațională de traduceri
2007
Ne extindem deschizând sediul din Arad
2008
Obținem certificarea TUV Austria pentru Managementul Calității ISO 9001
2009
Livrăm cu succes primul proiect de traducere de peste 3000 de pagini
2010
Deschidem sediul din București
2011
Echipa de colaboratori externi activi ajunge la 2000 de persoane
2012
Traducem pagina cu numărul 1.000.000
2013
Spunem bun venit angajatului cu numărul 40
2014
Cifra de afaceri depășește pragul de 1.000.000 de Euro
2015
Deschidem primul sediu internațional în Frankfurt am Main (Germania)
2016
Suntem listați în Top 20 furnizori de servicii de traduceri din Europa de Est
2017
Ne trece pragul clientul cu numărul 2000
2018
Lansăm divizia medicală a companiei
2019
Lansăm divizia de cursuri de limbi străine
2020
Trecem prin pandemie sprijinind domeniul medical cu numeroase proiecte de traduceri
2021
Depășim 100 de combinații lingvistice traduse
2022
Devenim principalul furnizor de servicii lingvistice din România
2023
Suntem partener oficial și reseller Trados în România
2024
Lansăm divizia de interpretariat