Pentru IT, lucrăm cu cei mai buni experți în programare și alte subdomenii ale acestei lumi fascinante. Pentru gaming, angajăm traducători pasionați de tot ce înseamnă jocuri.
În orice joc video, te întâlnești extrem de des cu argoul și jargonul, care redau cultura țării de unde vine acesta. Întreaga poveste este construită în acest mod. Echivalarea termenilor implică cercetare, testare și editare din partea traducătorului.
Agenția noastră colaborează cu traducători specializați în domeniul IT și cel de gaming. Cu ajutorul mai multor unelte de traducere asistată pe calculator, putem construi glosare terminologice ample. Acestea ne ajută de fiecare dată când avem o traducere nouă de făcut, la costuri tot mai mici.
Pe lângă gaming, suntem alături de companiile importante de IT din România, atunci când acestea își lansează pe piața globală produsele care schimbă lumea.