sageata articol sageata articol

Înapoi la Blog

Limbajul prin simboluri moderne

Încă din perioada preistorică oamenii au folosit simbolurile pentru a comunica, dovezile acestui fapt fiind descoperite în peșterile în care aceștia locuiau.  

Alte dovezi datând din Egiptul Antic au fost descoperite de arheologi, egiptenii folosind simboluri și pictograme în viața de zi cu zi, pentru a-și povesti viața, a transmite miturile și legendele și pentru a decora mormintele marilor regi. Mai târziu, grecii au creat un alfabet din aceste simboluri, idee adoptată de romani care au creat alfabetul latin și pe care îl folosim la nivel global în momentul de față.

În prezent, cu ajutorul platformelor de social media putem comunica, din nou, utilizând diferite simboluri și emoticoane. În era vitezei, textul a fost înlocuit cu simboluri astfel încât informația să circule cât mai repede. Astfel, micile emoticoane au devenit un nou tip de limbaj folosit de către tinerii și adolescenții din toată lumea.

Devin emoticoanele un nou tip de limbaj?

Modernizarea simbolului – Scurtă istorie a emoji-ului

În anul 2015, Oxford Dictionaries a numit emoticonul 😂 cuvântul anului 2015, ceea ce arată importanța acestor simboluri în limbajul oamenilor la nivel global.

La origini, cuvântul emoji provine din limba japoneză: e- imagine și moji- caracter scris. Emoji-urile sunt imaginile utilizate în mesajele electronice sau pe paginile web. Pentru prima oară acest simbol a fost utilizat în Japonia, în anul 1999, iar ulterior a devenit extrem de popular la nivel mondial.  Primul emoji din lume a fost creat de Shigetaka Kurita, care a folosit ca inspirație simbolurile utilizate în meteorologie.

Conceptul din spatele emoji este acela de a capta emoțiile pe care le transmite o persoană,  într-un singur simbol.  Multe din aceste emoji-uri au fost folosite pentru a transmite mesaje între utilizatorii de  Yahoo și MSN Messenger. Într-o primă fază au fost create 250 de emoji, iar ulterior au fost adăugate încă 41 de emoji-uri pentru a crea diversitate.

Utilizarea emoji-ului

În prezent, în comunicarea de zi cu zi oamenii folosesc zilnic emoji-ul pentru a transmite informații, emoții sau trăiri.

Având în vedere că acest simbol face parte din limbajul de zi cu zi al oamenilor, folosirea acestora a fost îndreptată și către anumite cauze umanitare sau campanii de conștientizare asupra anumitor boli sau dezastre naturale.

În anul 2018, a fost adăugat emoticonul țânțar pentru ca publicul să conștientizeze pericolul pe care îl pot avea aceste insecte în răspândirea unor boli extrem de periculoase, ca de exemplu – malaria.

În viitor, emoji-urile vor putea fi utilizate ca probe în diferite procese. În acest sens, s-a propus ca amenințările făcute de persoanele ce utilizează emoji-ul pistol sau bombă să fie admise ca probe concludente în anumite cazuri de crimă.

Marketingul utilizează frecvent emoji-urile în campaniile de promovare, pentru a atrage și convinge consumatorii să cumpere anumite bunuri.

Utilizatorii au îmbrățișat extrem de ușor aceste mici emoticoane, iar dezvoltatorii s-au asigurat că mereu îmbunătățesc acest serviciu adăugând o diversitate de emoticoane.

Ceea ce a început doar ca o formă de exprimare utilizată în spații reduse, a devenit treptat o nouă formă de comunicare, extrem de modernă dar și creativă. Limbajul emoticoanelor va continua să evolueze și să atragă toate domeniile.