sageata articol sageata articol

Înapoi la Blog

Tips&tricks – 7 sfaturi din 7 ani de Project Management la Swiss Solutions

august 1, 2018

Tips & tricks – 7 sfaturi din 7 ani de Project Management la Swiss Solutions

Anul acesta, Elena Irimia, (Project Manager, Team Leader) a împlinit frumoasa vârstă de 7 ani în firmă. Am rugat-o să ne dea câteva sfaturi izvorâte din acești ani frumoși și plini de provocări.

Elena spune:

  1. Comunică… comunică… comunică

Înainte de a începe proiectul, trebuie să te asiguri că ai înțeles nevoile și așteptările clientului, că toate părțile implicate în procesul respectiv contribuie la obținerea rezultatului dorit de client.

  1. Cere și oferă feedback

Feedback-ul îi va ajuta pe traducători să simtă că munca lor este apreciată și le va oferi posibilitatea de a-și îmbunătăți abilitățile. De asemenea, feedback-ul este valoros și pentru tine. Vei ști ce poți face mai bine pentru a optimiza nivelul de calitate și pentru ca proiectele viitoare să fie de succes.

  1. Fii mereu setat pe „da, se poate!“

Încearcă să fii mereu deschis, să găsești soluții și opțiuni pentru proiectele în care ești implicat.

  1. Pune pasiune în tot ceea ce faci

Atunci când faci ceva cu pasiune, trebuie să încerci să fii cea mai bună versiune a ta. După părerea mea, cheia către succes este să-ți descoperi talentul şi să-l transformi în performanţă.

  1. Construiește relații

Gestionarea relațiilor interpersonale nu este ușoară. Pentru a crea parteneriate de succes ai nevoie, în primul rând, de încredere în tine și de claritate cu privire la obiectivele şi valorile companiei pe care o reprezinți. Totodată, este important să îi înțelegi pe cei din jurul tău, să vezi ce le place, ce nevoi reale au și să te asiguri că promisiunile făcute sunt îndeplinite.

  1. Cunoaște-ți echipa

Punctele forte și punctele slabe ale fiecărui membru din echipa ta te ajută să anticipezi provocările care pot apărea pe parcursul unui proiect.

  1. Dezvoltă-te profesional

Mergi la conferinţe, ascultă cursuri online, citește blogurile din domeniu și comunică permanent cu ceilalți manageri de proiect pentru a afla cum gestionează aceștia cu succes proiectele pe care le au.