Acolo, în acea încăpere ce în mod obișnuit servea drept sală de ședințe, departe de ochii iscoditori ai concurenței, se adunaseră toți membrii cu responsabilități în organizație în vederea evaluării stadiului de pregătire actual. Se anticipa o escaladare a situației și trebuiau instruiți în funcție de departamentele din care făceau parte pentru a se descurca cu succes în teatrele de operațiuni pe care activau. Partenerii, aliații dar și adversarii cu care se confruntau, erau din ce în ce mai bine pregătiți și orice rămânere în urmă nu ar fi făcut decât să adâncească un decalaj, acum aproape insesizabil. Și oricum, tradiția și codul intern la care aderaseră cu toții îi îndemna ca permanent să încerce să fie cei mai buni, mai ales că nu purtau niciodată arme la vedere, acestea având o cu totul și cu totul altă natură.
Șeful lor, despre care se spunea că greșea foarte rar dar nimeni nu-și amintea când se întâmplase asta ultima oară, îi convocase cu o săptămână înainte într-o ședință informală. Pe tabla interactivă corporate din încăpere clipea un titlu:
Cursuri de limbi străine pentru firme făcute de profesioniști pentru profesioniști
Toți așteptau continuarea. Știau că șeful lor era scump la vorbă și urma să prezinte lucrurile succint, cu o eficiență tipic militară. Așa că nu s-au mirat când au aflat că va urma curând o evaluare dar și interviuri personale pentru stabilirea obiectivelor de comunicare și a necesităților realiste de training. Un pic mirați au fost când pe tablă au început să apară, una câte una următoarele:
- distanțe culturale – divergențe și convergențe
- abilități de comunicare interculturală
- capacitatea de interacțiune în situații concrete de business
- dezvoltarea abilităților profesionale specifice în comunicare
Dacă cumva unora dintre cei prezenți li s-a putut citi pe față o vagă urmă de îngrijorare, aceasta s-a șters cu totul când pe tablă a apărut logo-ul companiei care se va ocupa de curs.
Cu toții mai lucraseră, într-un fel sau altul, cu agenția de traduceri Swiss Solutions. Nu era unul care să nu fi avut nevoie de o traducere specializată, la un moment dat. Motivul? Era de notorietate că este cea mai mare firmă de traduceri din România. Nu degeaba, în 2016, clasamentul realizat de Common Sense Advisory o cota în topul celor mai importanți 20 furnizori de servicii de traduceri din Europa de Est. Dar relaxarea nu a durat mult pentru că șeful le-a spus (redau textual):
„- Citesc pe fețele voastre că vă bucurați că veți face acest curs cu persoane cunoscute. Și eu mă bucur, dar cred că din cu totul alte motive. Cu greu am reușit să pun mâna pe un filmuleț care ilustrează cum abordează la ei în ogradă toate activitățile, acesta fiind și motivul pentru care am ținut ca să se ocupe de acest training. Cu toate că încă nu au lansat oficial proiectul referitor la divizia dedicată cursurilor de limbi străine pentru firme, vă sfătuiesc să tratați acest curs cu maximă responsabilitate. Vă invit la vizionare cu mențiunea că urmăresc ca modul lor de lucru, pe care sigur îl veți remarca, să devină standard atât în companie dar și la aceste cursuri”. Firesc, pe tabla interactivă a început să ruleze filmul:
Ședința s-a terminat nu înainte de a li se reaminti că prezența pe teatrele de operațiuni existente trebuia menținută și îmbunătățită iar capetele de pod cucerite în noile zone de expansiune trebuiau consolidate și extinse, pentru atingerea acestor obiective fiind necesare antrenamente intense cu asimilare rapidă. Le-a mai cerut să se gândească, din punct de vedere personal, la modalități de a face aceste cursuri mai plăcute și mai eficiente, după care a părăsit încăperea în timp ce pe tablă apăreau obiectivele: negocierea de contracte internaționale, participarea la ședințe de lucru, simpozioane sau conferințe cu parteneri străini, colaborarea internă eficientă cu colegii străini, socializarea în contexte de business. Revenim în prezent și intrăm odată cu echipa de traineri în sala în care urmează să se facă evaluarea cursanților. 
Aceștia sunt testați, împărțiți în grupe de lucru după nivelul fiecăruia dar și conform obiectivelor de comunicare. La sfârșit sunt întrebați dacă au idei care pot ajuta la buna desfășurare a cursului. Unul mai curajos sau poate doar mai dezinhibat ia inițiativa.
Pornind de la ideea că militarii ăia de elită nu degeaba se antrenează în condiții reale, participă la manevre, aplicații sau chiar își trag un război mai mititel în care să-și arate mușchii (evident, o exagerare), propune să folosească tehnologia, care chipurile anulează distanțele dintre oameni, pentru a simula o situație reală, de exemplu o negociere. Luăm o persoană de la antipozi, cu experiență similară, cu care să se negocieze un anumit contract, folosind o platformă gen Skype. În tot acest timp suntem monitorizați de un mediator (trainerul) care la sfârșit ne explică de ce persoana de pe monitor îmi oferă canguri pitici când eu îi cer doar iepuri săltăreți. Se repetă experiența până ce tipul ăla cu pronunțat accent maori va pricepe diferența subtilă între zacuscă și ghiveci sau până eu pot interpreta cu intonație o haka, depășind astfel barierele culturale, semnând virtual un contract reciproc avantajos.
Chicotelile abia mascate ale colegilor și privirea critică a trainerului l-au făcut să șovăie, dar nu mai putea da înapoi, zarurile fuseseră aruncate. Oricum era convins că în acest mod lucrurile ar merge mai bine și mai rapid iar faptul că își putea îmbogăți colecția de bancuri în acest mod nu era de neglijat. Le putea folosi în viitor la socializarea în contexte de business.
