Dacă am căuta pe Google care sunt cele mai traduse cărți, printre primele rezultate am găsi lista dinamică de pe Wikipedia a lucrărilor literare, în funcție de numărul de traduceri.
În capul listei se află Biblia, urmată de Aventurile lui Pinocchio și de Micul prinț. Parcurgând lista în continuare, poate că unele titluri ne vor părea cunoscute. Acestea sunt, de obicei, cărți cu o amprentă socială și culturală incontestabilă. Însă sunt și nume pe care poate nu le vom recunoaște. Printre acestea, Am I Small? (Sunt eu mică?) de Philipp Winterberg.
În 2013, dl. Winterberg, autor și călător german cu preocupări multiple, a luat legătura cu un furnizor de servicii de traducere literară, lansând o provocare: traducerea ultimei sale cărți pentru copii în toate limbile vorbite din lume.
Proiectul domnului Winterberg nu își propunea doar să asigure disponibilitatea cărții sale pentru toți cititorii de pe plan internațional. O parte din recenziile cărții „Am I small?” o celebrau drept „o carte pentru toți copiii din întreaga lume”. Dar Philipp Winterberg a avut o viziune ce depășea limitele acestei cărți în sine, iar aceasta se referă la viitorul internațional al editurilor.
„Piața tradițională a cărților are un mod de funcționare foarte localizat și lent”, a explicat acesta, „Un editor publică o carte într-o limbă, apoi vinde licențe altor editori din alte țări. Trec câțiva ani până când o carte se pătrunde pe piața globală. Mi-am dorit să arăt că o nouă abordare poate să funcționeze. Iar rezultatele au fost extraordinare!”
Cartea lui Philipp Winterberg a ajuns în topul vânzărilor pe Amazon și este cartea care a înregistrat cel mai mare succes al său până în prezent. Însă adaptarea acestei cărți, în așa fel încât practic toți copiii din lume să se poată bucura de ea, a presupus un efort fantastic.
Provocările traducerii unei cărți
După cum explică Tamara Kazakova într-un articol, traducerile literare sunt mai solicitante decât, de exemplu, traducerile de documente. Acest lucru se întâmplă din cauză că, atunci când traduci un roman, nu trebuie doar să găsești traducerea corectă a unor cuvinte și a unor termeni, ci aceștia trebuie redați în așa fel încât să producă efectul dorit asupra noilor cititori.
Un roman nu doar transmite informații, ci ne spune și o poveste și dă naștere unor emoții. O traducere nereușită ne poate înstrăina de poveste și de modul în care autorul a dorit să spună povestea respectivă, năruind întreaga experiență a cititului. Sunt traducători care consideră că pot sacrifica traducerile textuale, realizate cuvânt cu cuvânt, creând propoziții care doar aproximează originalele. Această abordare poate genera lucrări care sună firesc în noua lor limbă.
Alți traducători cred într-o abordare textuală, care se concentrează asupra reproducerii stilului regăsit în proza autorului într-un mod cât mai detaliat, indiferent dacă acesta sună firesc sau nu în noua limbă. Kazakova exprimă acest lucru într-un mod foarte elocvent: „Atunci când se confruntă cu complicații reale, care nu pot fi lămurite prin urmarea unor reguli, traducătorul tinde fie să protejeze cititorul de acestea, fie să îl lase la strâmtoare, să se descurce.”
Localizarea este supusă limitărilor
Într-un articol din 1941 pentru The New Republic, renumitul autor, traducător și poliglot, Vladimir Nabokov, a analizat „cele trei trepte ale răului” din traducerile literare:
„Prima și cea mai puțin gravă include erori evidente, datorate neștiinței sau lucrurilor înțelese greșit (…) Următoarea treaptă către iad este cea pe care se situează traducătorul care, în mod intenționat, sare peste cuvinte sau pasaje pe care nu se obosește să le înțeleagă (…) Cea de-a treia și ultima speță de infamie se săvârșește când o capodoperă este lustruită și modelată, înfrumusețată cu mârșăvie, în așa fel încât să se conformeze capriciilor și ideilor preconcepute ale unui anumit public.”
În acest articol, Nabokov oferă câteva exemple de traduceri greșite în mod intenționat, în care anumite elemente din pasajele descriptive au fost înlocuite, încât acestea nu mai aparțineau culturii din care proveneau. De exemplu, într-unul dintre romanele citate de Nabokov, ceea ce era inițial floarea coroanei (Calotropis gigantea) a devenit o violetă. Într-un exemplu și mai absurd, trei câini, pe care autorul îi menționează pe nume, au fost redați în traducere drept „o haită de javre”.
Citind despre acest „al treilea tip de rău”, am putea adresa câteva întrebări legate de localizare. Când traducem o operă de artă, de exemplu un film, un program de televiziune sau o carte, nu ar trebui să ne asigurăm că acestea sunt cât mai bine înțelese de noul public? Iar acest lucru nu ar trebui să implice înlocuirea trăsăturilor definitorii ale culturii inițiale din carte cu elemente la care oamenii rezonează mai ușor? Ei bine – depinde.
Un brand își poate schimba complet reclamele, conținutul site-ului web și elementele asociate desfășurării activității comerciale, astfel încât să prezinte interes pentru un nou public, pentru că scopul său constă în crearea unei legături cu noii clienți și în dezvoltarea unei afaceri. Însă romanele sunt lucrări de artă, care își propun să spună o poveste pe un ton foarte special.
Este adevărat, înlocuirea unor elemente din cadrul unei descrieri, pentru că s-ar putea ca acestea să nu facă parte din viața de zi cu zi a cititorilor noștri, poate să nu afecteze foarte tare povestea în sine. Dar oare am mâzgăli peste un tablou sau am acoperi o parte a acestuia pur și simplu pentru că nu ne place ce a făcut artistul acolo?
Pe de altă parte, dacă urmăriți episoade dublate din Familia Simpson în trei regiuni diferite, veți constata că anumite referințe culturale au fost modificate, pentru a se adapta la noul public. Lucrul acesta se datorează mai ales faptului că, fiind o comedie, principalul scop al Familiei Simpson este acela de a-i face pe oameni să râdă. O glumă își poate pierde tot farmecul dacă jocul de cuvinte face trimitere la elemente pe care publicul nu le înțelege. Traducerea nu este matematică. Sunt o mulțime de zone gri, iar anumite lucruri țin doar de gust. Ceea ce trebuie sau nu trebuie adaptat rămâne întotdeauna la latitudinea traducătorului. Iată de ce nu trebuie să lăsăm traducerile literare pe mâna unor amatori.
În concluzie, traducerile literare îndeplinesc un rol elementar pentru schimburile culturale. Însă, pentru a face în așa fel încât cititorii din întreaga lume să trăiască pe deplin experiența unei lucrări literare, trebuie să ne bazăm pe traducători specializați, care știu cum să facă lucrarea accesibilă, înțelegând, în același timp, viziunea și obiectivele autorului.
Sursă articol: https://www.gala-global.org/blog/how-author-translated-his-book-all-languages
